MENIU

Cele mai penibile momente diplomatice - VEZI VIDEO

Foto: huffingtonpost.com

Miniştri şi preşedinţi sub influenţa unor substanţe necunoscute, înjurături în direct, masaje senzuale între şefi de stat sau accidente \'\'digestive\'\'. Acestea sunt doar câteva dintre momentele cu adevărat stânjenitoare prin care au trecut diplomaţii lumii, în văzul întregii planete.

Familia Bush este reprezentată cu doi membri şi trei momente memorabile. Unul a vomitat pe capul unui şef de stat, în timp ce juniorul a înjurat în direct şi a oripilat-o pe Angela Merkel cu masaj \'\'senzual\'\'.

Ministrul japonez de Finanţe, Shoichi Nakagawa a dat vina pe medicamentele precrise de medic pentru \'\'performanţa\'\' de la întâlnirea G7 din acesta lună. În timpul conferinţei de presă,  Nakagawa nu reuşea să pronunţe cuvintele, răspundea la întrebări fără nicio legătură cu subiectul chestionat, iar la un moment dat chiar a adormit.

Ministrul japonez de Finanţe a negat faptul că ar fi fost beat. El a dat vina pe medicamentele de răceală pe care le lua, pe o gură de vin sorbit cu puţin timp în urmă, dar şi pe oboseala provocată de călătoria cu avionul. \'\'Spectacolul\'\' de la întâlnirea G9 l-a costat însă funcţia. La scurt timp de la incident, pe 17 februarie el a demisionat de la şefia Ministerului de Finanţe. 

Boris Elţîn dezlănţuit

Fostul preşedinte rus, Boris Elţîn a fost fidel unui stil de viaţă lipsit de griji. Aşa se explică acest montaj de momente prezidenţiale, care îl prezinte pe Elţîn ca un mare dansator. Probabil că fostul preşedinte rus a dansat mult mai mult decât ar fi trebuit, dar cu siguranţă a reuşit să distreze întreaga lume cu spectacolele sale inedite. 

Nicolas Sarkozy \'\'dezorientat\'\' la prima sa conferinţă de presă

În timpul unei conferinţe din cadrul Summitului G8 din 2007, Nicolas Sarkozy a apărut puţin \'\'dezorientat\'\' după o întâlnire prelungită cu preşedintele de atunci al Rusiei, Vladimir Putin. A băut cumva Sarkozy pentru două persoane la întâlnirea cu preşedintele rus? S-au întrebat atunci toţi cei care îl priveau pe Sarkozy bâlbâindu-se, nesigur pe picioarele sale sau pe ceea ce trebuia sa facă la microfon. \'\'Să răspund întrebărilor voastre?\'\' i-a întrebat nedumerit preşedintele francez pe jurnalişti. 

Bush spune lucruri trăznite

La summitul G8 din 2006, George W. Bush discută într-o pauză cu premierul de atunci al Marii Britanii, Tony Blair despre Hezbollah şi incapacitatea ONU de a mobiliza Siria în recâştigarea controlului  asupra forţelor militare. Cei doi au uitat însă că microfoanele şi camerele video înregistrează chiar şi în pauzele dintre şedinţe. Astfel, o lume întreagă a putut să îl audă pe cel mai puternic om al planetei de atunci pronunţând cuvântul \'\'shit\'\'. 

George Bush senior vomită pe primul ministru japonez

Se pare că sushi nu este una dintre mâncărurile preferate ale fostului preşedinte american George Bush. Fiind invitat la cină în 1992, de premierul japonez de atunci Kiichi Miyazawa, preşedintelui american i s-a făcut brusc rău vomitând pe gazda sa.

George W. Bush maseur profesionist al şefilor de stat

Fostul preşedinte american George W. Bush a reuşit să o scoată din sărite pe  Angela Merkler, cancelarul german, când în timpul unei întâlniri oficiale s-a furişat în spatele ei şi a început să îi maseze umerii.

\'\'Declinul\'\' lui Gerald Ford

În timpul unei vizite oficiale în Austria în 1975, s-a împiedicat şi a căzut pe treptele avionului său Air Force One. Preşedintele american a susţinut atunci că şi-a pierdut echilibrul din cauza unei răni mai vechi la unul dintre genunchi. Incidentul s-a repetat la scurt timp, de această dată în timp ce urca în avion.

Bill Clinton trage un pui de somn

Să conduci o ţară poate fi uneori plictisitor. Cel puţin cam aşa reiese din momentul surprins de camerele de filmat la o comemerore a lui Martin Luther King Jr. În timp ce unul dintre participanţi ţinea un discurs, Bill Clinton aflat pe podium în văzul tuturor, a decis să tragă un pui de somn.


 

 



 

 

Mai multe articole despre:
preşedinte Nicolas Sarkozy George Bush