MENIU

Ceahlăul a obţinut primul punct în Liga I, pe terenul Oţelului

Foto: NewsIn

După ce în prima rundă s-a impus cu emoţii în faţa nou promovatei Internaţional Curtea de Argeş, Oţelul nu a mai reuşit figura şi în faţa Ceahlăului, o altă faţă nouă pe tabloul Ligii I. Echipa lui Dorinel Munteanu a obţinut doar o remiză albă în faţa tinerei trupe a lui Florin Marin, în faţa unor tribune golite de incapacitatea clubului de a asigura condiţiile optime necesare pentru a organiza un meci de primă ligă.

Echipa cu cea mai mică medie de vârstă din Liga I, Ceahlăul s-a prezentat la Galaţi cu intenţia clară de a se apăra şi, poate, de a încerca să scape pe contraatac. Totuşi, a doua parte a registrului tactic nu a fost pusă în aplicare prea bine, Kolev neavând reale emoţii decât la un şut de la distanţă al lui Onciu, reţinut sub transversală (min. 15).

De cealaltă parte, gazdele au avut în Gabriel Paraschiv cel mai periculos om din ofensivă, însă acţiunile acestuia şi ale colegilor săi s-au lovit de apărarea aglomerată a oaspeţilor şi de intervenţiile bune ale portarului George Savu.

Oţelul a acumulat patru puncte în primele două etape ale Ligii I, iar Ceahlăul l-a obţinut pe primul la Galaţi, după ce în prima rundă a pierdut pe teren propriu în faţa Stelei.

Dacă nu au putut intra pe stadion, mai mulţi suporteri ai Oţelului au urmărit meciul de pe o clădire din apropierea areneu şi au afişat un banner pe care scria: "Fără turnicheţi şi nocturnă, avem stadion de comună". LPF a anunţat că formaţia pregătită de Dorinel Munteanu va juca toate meciurile de pe teren propriu cu porţile închise dacă nu va reuşi să rezolve probleme turnichetelor, cu ajutorul cărora poate fi monitorizat numărul de spectatori.


CASETA TEHNICĂ:

OŢELUL GALAŢI - CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ 0-0

Oţelul: Kolev - Râpă, Costin, Jelev, Siminic - Giurgiu, Mojsov (L. Iorga 69), Antal, Ibeh (Pătraş 69) - Paraschiv - Axente (M. Matei 60). Antrenor: Dorinel Munteanu.

Ceahlăul: G. Savu - Burlacu, Achim, Forminte, Floricel - Barna, Onciu (Ferariu 86), Bădescu, Prodan (Tudosă 60) - Cebotaru, Gafiţa (Vinicius 70). Antrenor: Florin Marin.

Cartonaşe galbene: Giurgiu 42, Mojsov 54, Râpă 69 / Tudosă 63

Arbitri: Marius Avram - Gero Szabo, Stelian Slabu

Stadion: Oţelul; Spectatori: s-a jucat cu porţile închise.

Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Oţelul Galaţi - Ceahlăul, scor 0-0.