MENIU

C. M. al Cluburilor: Vezi rezultatele din play-off-ul şi sferturile competiţiei

Competiţia se desfăşoară în acest an în E.A.U.

Miercuri a debutat, la Abu-Dhabi, a şasea ediţie a Campionatul Mondial al Cluburilor, competiţie care reuneşte la start câştigătoarele Ligii Campionilor de pe cele şase continente, plus campioana ţării gazdă, Al Ahli. Fosta echipă a lui Ioan Andone a părăsit însă competiţia de la primul meci, fiind învinsă în partida din play-off de gruparea neo-zeelandeză Auckland City, campioana din zona Oceania.

Cele mai tari echipe de pe cele şase continente se luptă pentru unul dintre cele mai prestigioase trofee din fotbalul internaţional. Câştigătoarelor Ligii Campionilor de pe fiecare continent li s-a adăugat şi reprezentanta ţării gazdă, însă traseul celor de la Al Ahli a fost unul de scurtă durată. În partida cu Auckland City, din play-off, neo-zeelandezii s-au impus cu 2-0, prin golurile lui Adam Dickinson şi Chad Coombes, şi s-au calificat mai departe.

Campioana Europei şi cea a Americii de Sud, FC Barcelona, respectiv Estudiantes, vor intra în competiţie abia în semifinale, până atunci celelalte echipe participante urmând să se lupte în sistem eliminatoriu pentru celelalte două locuri din penultima fază a competiţiei.

În sferturi, Auckland City a fost învinsă de gruparea mexicană Atlante, campioana Americii Centrale şi de Nord, scor 1-3. Atlante va evolua în semifinale în compania Barcelonei.

În celălalt meci al sferturilor, Mazembe, campioana Africii, a fost învinsă de Pohang Steelers, scor 1-2, iar campioana Asiei s-a calificat în semifinale, unde va juca cu argentinienii de la Estudiantes.Ultima ediţie a Campionatului Mondial al Cluburilor, disputată în Japonia în 2008, a fost câştigată de Manchester United, care a trecut în finală de gruparea ecuadoriană Liga de Quito, prin golul lui Rooney, din minutul 74.

Programul Campionatului Mondial al Cluburilor, ediţia 2009, Emiratele Arabe Unite:

Play-off

9 decembrie Auckland City-Al Ahli  2-0 (Dickinson 45, Coombes 67)

Sferturi de finală

11 decembrie Mazembe - Pohang Steelers 1-2 (Bedi 28 / Denilson 58, 78)
12 decembrie Auckland City - Atlante 1-3 (Arreola 36, Bermudez 69, Lucas Silva 90\'+1)

În semifinale se întâlnesc Pohang Steelers cu Estudiantes, iar FC Barcelona, care abia în această fază intră în competiţie, dă piept cu Atlante.