MENIU

C. Diaconescu: Fac apel la negocieri cu Traian Băsescu pentru viitorul Guvern

Foto: wordpress.com

Viitorul prim-ministru, chiar în perioadă electorală, va trebui să ia masuri extrem de drastrice, ceea ce înseamnă să taie inclusiv locuri de muncă şi salarii mai mult sau mai puţin oneroase, a spus, la Realitatea FM, Cristian Diaconescu.

Potrivit senatorului PSD, orice calcule se fac în acest moment pentru evitarea acestor măsuri drastice vor fi date peste cap în momentul în care se vor lovi de realitate.

Cristian Diaconescu face apel la toate partidele politice, dar şi la preşedintele Traian Băsescu, pentru a se aşeza la masa negocierilor şi a găsi o soluţie rapidă pentru a pune capăt crizei politice.

Totuşi, potrivit lui Diaconescu, PSD nu va renunţa sub nicio formă la susţinerea lui Klaus Johannis pentru postul de premier, dar, în cazul în care  Mircea Geoana va câştiga alegerile prezidentiale, acesta va fi înlăturat şi se va instala un guvern politic condus de PSD.

Ascultă interviul