MENIU

Buda (PD-L): Comisia juridică a Camerei ar putea avea altă opinie în cazul Ridzi

Foto: pdlcluj.ro

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda (PD-L), a declarat joi că va convoca membrii comisiei săptămâna viitoare pentru a analiza raportul trimis de comisia de anchetă în cazul Ridzi, el opinând că juriştii ar putea ajunge la altă concluzie.

"Am aflat din presă că au decis să trimită comisiei juridice raportul pe care l-au finalizat. Voi convoca comisia în termenul stabilit de Regulament, probabil săptămâna viitoare", a declarat el, precizând că este posibil ca deputaţii jurişti să aibă o altă opinie faţă de cei din comisia de anchetă.

"Din punct de vedere formal, teoretic, noi vom putea să dăm propriul raport, putem avea altă opinie faţă de deputaţii din comisia de anchetă. Nu suntem obligaţi să menţinem acel punct de vedere, iar în acest caz, probabil în plen vor fi trimise două rapoarte", a declarat el, amintind în acest context şi de o decizie a Biroului Permament, care invocase posibilitatea convocării şi deputaţilor jurişti pe acest caz.

Biroul Permanent al Camerei a decis acum o săptămână ca, în cazul în care comisia de anchetă va finaliza raportul, acesta să fie înaintat comisiei juridice care să transmită, la rândul său plenului, un raport în care să propună începerea sau neînceperea urmăririi penale împotriva ministrului Tineretului.

Raportul întocmit de Comisia de anchetă constată că, în cazul ministrului Ridzi, se întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare şi abuz în serviciu, şi că ministrul a traficat bani din bugetul MTS în interesul firmelor Artisan şi Mark şi propune Camerei începerea urmăririi.

Preşedintele Comisiei de anchetă, Alina Gorghiu, a declarat la încheierea lucrărilor forului, că în raport se propune plenului Camerei Deputaţilor să ceară începerea urmăririi penale împotriva ministrului Monica Iacob Ridzi, iar premierului Emil Boc să propună la rândul său preşedintelui revocarea din funcţie a acesteia, considerând că aceasta a încălcat principiile de austeritate ale Guvernului.

Raportul mai propune Camerei Deputaţilor sesizarea Consiliului Concurenţei cu privire la încălcarea de către firmele cu care Ministerul Tineretului a încheiat contracte, Artisan şi Mark, a Legii 21/2006 dar şi solicitarea unei anchete a Gărzii Financiare.