Bolojan negociază reforma pensiilor speciale după ce a picat la CCR. Ce au discutat liderii în coaliție
Ilie Bolojan dă înapoi după blocajul pe care l-a provocat in justitie. Potrivit surselor Realitatea PLUS, Ilie Bolojan ar putea accepta o perioadă de tranzitie de 15 ani pentru creșterea vârstei de pensionare a magistratilor și 70% cuantumul pensiei. În ceea ce privește reforma administrației locale și centrale, Bolojan a obținut varianta pe care și-o dorea: 13.000 de oameni vor fi concediați.
Ședința a durat aproximativ 2 ore. Liderii au discutat mai multe teme importante.
Potrivit surselor Realitatea Plus, Ilie Bolojan ar fi de acord cu o negociere în privința reformei pensiilor magistraților. Concret, să existe o perioadă tranzitorie pentru creșterea vârstei de pensionare, de 15 ani, nu 10 ani, așa cum era trecut în proiectul care a picat la Curtea Constituțională.
Este un scenariu tranzitoriu despre care a vorbit în declarații și președintele Nicușor Dan.
Pe de altă parte Ilie Bolojan susține că vrea să rămână acel procent de 70%, adică atât să fie cuantumul pensiei la final din ultimul salariu net.
De asemenea, în cadrul ședinței s-a ajuns la un acord și pe reforma administrației locale. Conform documentului, vor fi concedieri care vor afecta 30% din posturi, atât posturi vacante cât și posturi ocupate, însă efectiv aproximativ 10% din oameni vor fi dați afară. În administrația centrală vorbim despre o diminuare a fondului de salarii cu aproximativ 10%.