MENIU

Boc: Guvernul va extinde mecanismul programului "Prima Casă" în agricultură şi administraţie

foto: NewsIN
Emil Boc: Rambursarea de TVA nu se va face mai târziu de 45 zile
Boc: Sprijinim firmele afectate de criză prin amânarea plăţii obligaţiilor fiscale

Rambursarea restanţelor de TVA, investiţii în infrastructură şi extinderea mecanismului de garantare utilizat în programul "Prima Casă", acestea sunt viitoarele măsuri anticriză ce urmează a fi adoptate de Guvern. Premierul a subliniat că Executivul doreşte să sprijine mediul de afaceri şi păstrarea locurilor de muncă.

"Am făcut o evaluare a măsurilor luate şi am discutat ce pregăteşte Guvernul pe viitor pentru limitarea efectelor crizei economice. Extinderea mecanismului de garantare utilizat la programul "Prima Casă" şi în alte domenii ale economiei.  Avem în vedere agricultura, administraţiile locale care au nevoie să fie sprijinite pentru absorbţia fondurilor europene, în special. Susţinerea masivă a investiţiilor publice în trimestrul III prin aducerea bani lor din trimestrul  IV în trimestrul III. Am decis să achităm firmelor toate datoriile restante la rambursările de TVA şi vom proceda astfel: orice rambursare nu se va face mai târziu de 45 de zile, rambursările se vor face cu prioritate faţă de cei mai vechi care au datorii de la stat, evitând existenţa "unei concurenţe neloiale",  a declarat premierul Emil Boc cu privire la măsurile anticriză ce urmează a fi adoptate.

Premierul a anunţat că în şedinţa de guvern de marţi au fost luate şi măsuri care să ajute firmele în perioada de criză. "Amânăm plata obligaţiilor fiscale pentru şase luni de zile cu condiţia ca ele să îşi achite obligaţiile în fiecare lună scadentă. Avantajul este că nu sunt executate silit. Am decis capitalizarea fondului de contragarantare cu 105 milioane de lei. Firmele vor avea la îndemână un instrument de finanţare în derularea activităţii economice", a explicat premierul.