MENIU

BNR a redus dobânda cheie de la 9,5% la 9%

Foto: RTV

Consiliul de administraţie al băncii centrale a decis, marţi, să reducă dobânda de politică monetară de la 9,5% la 9%, în conformitate cu aşteptările, însă a surprrins piaţa în ceea ce priveşte nivelul rezervelor minime, pe care le-a redus atât la pasivele în lei, cât şi la cele în valută.

Astfel, nivelul rezervelor minime obligatorii pe care băncile trebuie să le constituie la Banca Naţională a României scade, începând cu perioada de constituire 24 iulie-23 august, de la 18% până la 15% din resursele atrase (pasive) în lei şi de la 40% la 35% la cele în valută.

De asemenea, în urma deciziei, scad automat, începând din 1 iulie, şi dobânzile la facilitatea de credit (lombard), de la 13,5% la 13% pe an, şi la facilitatea de depozit de la 5,5% la 5%, în condiţiile în care acestea sunt fixate la plus/minus 4 puncte procentuale faţă de dobânda cheie.

Dacă decizia de reducere a dobânzii de politică monetară de la 9,5% la 9% - pe care banca centrală o percepe băncilor la injecţiile de lichiditate în piaţă prin operaţiuni repo - era aşteptată, scăderea simultană a rezervelor minime obligatorii la lei şi valută a surprins, unii analiştii mizând fie pe o mişcare mai prudentă, de diminuare pe un singur palier, fie pe o menţinere a nivelului actual.

Scăderea dobânzii cheie era necesară, potrivit economiştilor, în urma deteriorării peste aşteptări a mediului economic în primul trimestru. Produsul intern brut al României a scăzut în primul trimestru cu 6,2% faţă de perioada similară din 2008, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

În urma deciziei de marţi, rezervele minime obligatorii scad la resursele în lei şi valută atrase de bănci cu scadenţă reziduală sub doi ani şi la cele cu scadenţă peste doi ani, dar care au clauză de rambursare anticipată. Pentru finanţările atrase cu scadenţă peste doi ani fără clauze de rambursare anticipată, nivelul RMO este zero atât la lei, cât şi la valută. 

Banca centrală plăteşte în prezent băncilor, la rezervele minime constituite, dobânzi anuale de 5,11% la lei, 2,67% la euro şi 1,07% la dolari.

Pe lângă deciziile legate de dobândă şi rezerve minime, banca centrală a anunţat că va continua să utilizeze activ operaţiunile de piaţă "în vederea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar".

"Banca Naţională a României va monitoriza atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional astfel încât, prin adecvarea instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea  stabilitătii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare", se mai spune în comunicatul instituţiei. 

Un comunicat detaliat în legătură cu deciziile de marţi va fi dat publicităţii în jurul orei 16, a mai anunţat BNR