MENIU

Bacalaureat și Evaluare Națională 2020: Ministerul Educației a publicat teste online de antrenament

Ministerul Educației și Cercetării a publicat un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susține examenele naționale.

În contextul suspendării cursurilor, pentru pregătirea elevilor în vederea susținerii examenelor naționale, Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul https://rocnee.euun prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susține examenele naționale.

Resursele de antrenament tip test realizate împreună cu Centrul Național de Evaluare și Examinare respectă modelul subiectului de examen. Scopul acestora este acela de a exersa în această săptămână și de a continua efortul în vederea obținerii unor rezultate bune la viitoarele examene.

”Scopul acestora este acela de a exersa în această săptămână și de a continua efortul în vederea obținerii unor rezultate bune la viitoarele examene. Baremele de evaluare și de notare vor fi publicate pe același site, vineri, 3 aprilie 2020. Rolul acestora este de autoevaluare și calibrare a felului în care s-au redactat răspunsurile”, a explicat ministrul Educației, Monica Anisie, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, în cadrul emisiunilor Teleșcoala vor fi prezentate unele soluții ale acestor teste de antrenament, cu explicațiile necesare pentru a înțelege cât mai bine răspunsurile din baremele de evaluare și de notare.

 

Mai multe articole despre:
ministrul educatiei coronavirus