MENIU

Anghel Iordănescu îşi anunţă demisia din PSD printr-o scrisoare deschisă

Foto: NewsIN

O scrisoare deschisă, adresată liderului social-democrat Mircea Geoană, anunţă că Anghel Iordănescu pleacă din PSD din cauza ultimelor evenimente de la filiala Ilfov şi în semn de solidaritate cu Gabriel Oprea. Fostul antrenor spune că nu a depus niciun act încă.

Redăm conţinutul integral al scrisorii deschise, adresate de Anghel Iordănescu lui Mircea Geoană:

"Vă aduc la cunoştinţă faptul că am decis să demisionez din calitatea de membru al Partidului Social Democrat. Ultimele evenimente petrecute în PSD şi la nivelul organizaţiei din care fac parte, PSD Ilfov, m-au făcut, din păcate, să nu mă mai regăsesc în rândurile acestui partid. Am acceptat să intru în politică alături de un om pe care îl cunosc şi îl respect, în primul rând pentru verticalitatea sa. Gabriel Oprea m-a convins să mă înscriu în acest partid şi am acceptat din dorinţa de a-mi aduce contribuţia, din partid şi din Parlament, la binele ţării şi al românilor.

De când sunt membru al Partidului Social Democrat, am depus toate eforturile pentru a-mi onora promisiunile făcute electoratului şi mi-am făcut datoria faţă de partid. Respect echipa din care am făcut parte în ultimii ani, o echipa de luptîători. O organizaţie aflată, în urmă cu cinci ani între ultimele pe ţară, ca nivel de performanţă şi adusă între primele organizaţii, prin preluarea conducerii acesteia de către domnul Oprea, prin munca şi implicarea sa.

Am fost o echipă la bine şi la rău. Astăzi, când cel care a condus cu succes această organizaţie nu mai este membru al partidului, înţeleg să mă retrag şi eu din rândurile PSD".

Înainte de a primi scrisoarea deschisă prin care este anunţată demisia lui Iordănescu, fostul sportiv declara că atunci când va avea ceva de spus, o va face public, precizând că nu comentează zvonuri. Ulterior, Iordănescu a declarat că nu există încă niciun document depus la partid în privinţa demisiei sale.

Mai multe articole despre:
demisie PSD Anghel Iordănescu