MENIU

Anca Alexandrescu: Dormiți liniștiți că l-ați băgat în mormânt pe Rudel Obreja? Dar că pe Ionel Arsene l-ați făcut scăpat?!

Anca Alexandrescu, realizator Culisele Statului Paralel, a vorbit, din nou, despre fuga din țară, chiar înainte de condamnare, a baronului PSD de Neamț Ionel Arsele. Realizatoarea s-a întrebat cum a fost posibil ca un om precum Rudel Obreja să fie umilit și efectiv împins în brațele morții, în timp ce un personaj precum Arsene, cu un dosar impresionant de fapte imputabile, să poată părăsi fără liniștit țara.

"L-ați băgat în mormânt pe acest om și veți trăi toată viața cu povara asta. Dormiți liniștiți? Dar la fel de liniștiți dormiți știindu-l pe Ionel Arsene fugit în Italia, unde este bine mersi în Italia, cu ajutorul găștii din jurul vostru. (...) I-ai făcut scăpați pe toți cei care au vrut "să verse" împotriva celor pe care voiați să-i terminați, iar pe cei care au refuzat i-ați condamnat la moarte, cum i s-a întâmplat lui Rudel Obreja.

 

Cum a fost posibil ca Ionel Arsene, cu atâtea probleme în dosar și în CV, să poată ieși din țară? Cum s-au mobilizat autoritățile în cazul Elenei Udrea și a altora, dar în cazul lui Arsene nu? A scris Ana Birchal, fost ministru al Justiției, cred că știe ce spune, chiar dacă ulterior și-a șters postarea, că Arsene avea firmă în Italia încă din 2019. Unde ați fost în tot acest timp?

 

Omul ăsta a fost la dreapta tuturor liderilor PSD, de la Dragnea la Dăncilă. Nu l-a atins nimeni, nici nu o floare. Nu s-a atins nimeni de el nici când a fost incendiul tragic de la Spitalul din Piatra Neamț. Nici când s-a prăbușit un pod. A fost ajutat, în schimb, să-și pună oamenii în conducerea Salrom, ca să-și pună om la ANRM, ca să se asocieze cu omul lui Neluțu Varga, domnul Albulescu, cel care, ce să vezi, este prieten din copilărie al lui Sorin Grindeanu?! Despre asta este vorba, înțelegeți cum funcționează ACEASTA CARACATIȚĂ", a explicat Anca Alexandrescu, la "Culisele Statului Paralel".