MENIU

Americanii stau la coadă pentru a primi autograful sopranei Angela Gheorghiu

Imagini de la New York
Foto: realitatea.net

Nu în fiecare zi îţi este dat să vezi zeci de americani stând la coadă pentru autograful unui român. S-a întâmplat la New York, unde cea mai cunoscută voce românească din lume, soprana Angela Gheorghiu, a lansat ultima apariţie discografică pe care este prezentă - Madame Butterfly, de Puccini.

Zeci de admiratori ai Angelei Gheorghiu au stat la coadă pentru a petrece câteva clipe în compania sopranei.

Românii plecaţi în Statele Unite de foarte mulţi ani au fost emoţionaţi până la lacrimi de revederea cu soprana Angela Gheorghiu. Este şi cazul Florenţei, o româncă plecată de 10 ani din ţară, care îşi aminteşte că prima dată a vazut-o pe soprană pe scena Liceului Sf. Sava din Bucureşti. 

Angela Gheorghiu şi-a făcut fanii fericiţi oferind autografe. Este mândră de rolul principal, pe care îl interpretează în opera lui Giacomo Puccini.

Dirijorul Antonio Pappano spune că numai un miracol a permis finalizarea acestui proiect, având în vedere climatul economic actual.

Soprana este hotărâtă să meargă mai departe. Are însă nevoie de România. "Vin destul de des în România pentru că am nevoie de parfumul românesc! Sunt foarte româncă!", a spus, pentru Realitatea TV, Angela Gheorghiu.

Mai multe articole despre:
New York Angela Gheorghiu Roberto Alagna