MENIU

Agenţia Standard & Poor's: Ratingurile Transgaz nu sunt afectate de întreruperea livrărilor de gaz din Rusia

Foto: tmctv.ro

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a anunţat vineri că ratingurile operatorului reţelei de conducte de gaze din România, Transgaz SA, nu sunt afectate de întreruperea livrărilor de gaze naturale ruseşti, considerând că firma nu este expusă la consecinţe negative.

"Bonitatea Transgaz este puţin probabil să fie afectată, ca urmare a naturii operaţiounilor sale, aranjamentelor contractuale ale companiei şi reglementărilor", se spune în comunicatul agenţiei.

Agenţia de rating consideră că riscurile Transgaz legate de întreruperea livrărilor de gaze naturale ruseşti către Europa sunt scăzute, în condiţiile în care compania este responsabilă doar de asigurarea unui transport sigur şi eficient prin reţeaua pe careo administrează.

"Compania nu are dreptul să intre în obligaţii comerciale pentru a furniza gaze naturale. În afară de veniturile obişnuite, care au reprezentat circa 79% din veniturile totale în 2008, Transgaz este implicată în tranzitul internaţional al gazului rusesc. Contractele bilaterale pentru tranzit au clauze de tip take-or-pay (beneficiarul bunului îl ia sau plăteşte o anumită sumă - n.red.), astfel că nu există vreo expunere a Transgaz la reducerea cantităţilor tranzitate", se mai arată în comunicatul agenţiei.

"Totuşi, calitatea creditelor Transgaz ar putea fi afectată dacă aceste costuri nu sunt recuperate integral sau treptat prin majorări ale tarifelor. Aceast lucru este compensat de structura solidă de capital şi de nivelul scăzut al datoriei în prezent, cu un raport datorie/capital de 7,7%", mai arată S&P.
Mai multe articole despre:
Rusia gaze Standard & Poor's