MENIU

Agenda pentru timpul liber: 6 - 12 aprilie

Foto: velesimobiliare.ro

Premiera unui nou film "Fast & Furious", spectacolele de teatru "Eduard al III-lea" şi “Flori, fete, filme sau băieţi”, opera "La Traviata" şi concertul de debut al Ioanei Mîntulescu se numără printre cele mai interesante repere din agenda culturală bucureşteană pentru săptămâna 6 - 12 aprilie.

Luni, 6 aprilie, în cinematografele bucureştene a început să ruleze al patrulea film din seria de acţiune "Fast & Furious". După curse ilegale de maşini, spălări de bani şi aventuri în Tokyo, personajul interpretat de Vin Diesel ajunge, de această dată, prin deşertul mexican, şi nu uită, nici acum, adrenalina datorată vitezei. În afara lui Vin Diesel, "Fast & Furious 4" reuneşte pentru prima dată, după nouă ani, alţi trei actori care au jucat în prima producţie: Paul Walker, Jordana Brewster şi Michelle Rodrigue. Filmul poate fi văzut la CinemaPro, Cityplex, Hollywood Multiplex, Movieplex Cinema, Starplex, The Light.

Marţi, 7 aprilie, "Teatrul LUNI" de la Green Hours a prezentat spectacolul cu piesa "Flori, fete, filme sau băieţi", primul dintr-o serie de trei, toate scrise de Mimi Brănescu. Piesa este regizată de Vlad Massaci, iar textul, inspirat din realitatea imediată, vorbeşte despre prietenia dintre patru adolescenţi de 16 ani, care descoperă misterele sentimentelor pe care le experimentează pentru prima oară. Spectacolul a început la ora 20.00, iar preţul biletului a fost de 15 lei.

Miercuri, 8 aprilie, seară de gală pentru iubitorii muzicii de operă. De la ora 18.30, pe scena Operei Romane, a fost programat spectacolul "La Traviata" de Giuseppe Verdi, cu un libret inspirat de "Dama cu camelii" a lui Alexandre Dumas fiul. Rolurile principale au fost interpetate de soprana Mihaela Stanciu şi tenorul Vlad Miriţă, iar orchestra a fost condusă de dirijorul Vlad Conta. Preţul unui bilet a variat între 7,42 şi 63,6 lei.

Joi dimineaţă, de la ora 10.00, cei mici au fost invitaţi, alături de părinţi, la Teatrul Ion Creanga, pentru spectacolul "Inimă rece". Piesa - dramatizare de Banu Rădulescu, după basmul omonim al cunoscutului scriitor german Wilhelm Hauff - este poveste sensibilă şi plină de învăţăminte despre un cărbunar care crede că banii aduc fericirea indiferent de felul în care sunt cheltuiţi. În rolurile principale joacă Lucian Ifrim, Cristian Irimia, Alexandrina Halic, Anca Zamfirescu, Carmen Palcu, Mihai Verbiţchi şi Mircea Muşatescu. Preţul biletului este de 5,25 lei, pentru cei care vin în grupuri organizate, şi variază între 10,6 şi 12,72 de lei, pentru adulţi, şi între 9,54 şi 7,42 lei, pentru copii.

Vineri, 10 aprilie, la Sala Mare a Teatrului National, s-a jucat "Eduard al III-lea" (foto), de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu. Recent atribuită cunoscutului dramaturg englez, piesa abordează temele clasice specifice stilului shakespearian: onoarea, iubirea arzătoare şi simţul datoriei, toate pe fondul luptei pentru tronul Franţei. Rolul principal este interpretat de Ion Caramitru, alături de care urcă pe scenă, printre alţii, Şerban Ionescu, Emil Mureşan şi Răzvan Oprea. Spectacolul începe la ora 19.00, iar preţul biletelor variază între 6 şi 30 de lei, în funcţie de locul în sală.

Sambătă, 11 aprilie, XO Piano Cafe a fost gazda concertului de debut al Ioanei Maria Mîntulescu. Alături de ea, au cântat Cristi Soleanu (saxofon), Sorin Romanescu (chitară) şi Stefano Priori (double bass). În programul concertului au fost incluse piese din repertoriul celebrilor Jimi Hendrix, Van Morrison, Herbie Hancock şi Freddie Hubbard. Intrarea a costat 30 de lei. 

Duminică, 12 aprilie, la Sala Mică a Ateneului Român, este programat, de la ora 19.00, un recital vocal Simona Jidveanu, alături de ansamblul “Collegio Stravagante” (Mircea Ionescu vioară I, Viviana Ionescu vioară II, Tamara Dică violă, Raluca Enea clavecin). Vor fi interpretate lucrări de Vivaldi şi Arcangelo Corelli. Preţul biletului este cuprins între 8 şi 14 lei. 

Mai multe articole despre:
teatru timp liber cinematograf agenda culturală