MENIU

A fost descoperită o specie de păianjeni care produce cea mai mare pânză din lume

FOTO: infobae.com

Cel mai ciudat cuplu din lumea animală: femela gigant şi micuţul mascul din specia de păianjeni care construieşte cea mai mare pânză din lume, Nephila komaci.

Femela speciei are lungimea unui picior de 12 centimetri, în timp ce masculului îşi petrece majoritatea timpului stând agăţat de spatele partenerului şi rar depăşeşte 2,5 centimetri, a arătat un nou studiu.

Nephila komaci a fost identificat pentru prima oară, în 2008, într-o colecţie dintr-un muzeu din Africa de Sud, dar abia în 2009, în urma unui studiu, s-au descoperit în sălbăticie, trei exemplare în Tembe Elephant Park.

Noul păianjen, detaliat pe 20 octombrie în jurnalul PLoS One, este prima adăugare a unei specii în familia Nephila din 1879.

N. komaci este probabil în ultimele sale habitate din Africa de Sud şi Madagascar, au declarat cercetătorii, iar femelele sunt mult mai puţin întâlnite care masculii.

Se cunosc prea puţine despre biologia speciei, dar coautorul studiului şi expertul în păianjeni, Jonathan Coddington, crede că femela a ajuns atât de mare pentru a speria animale de pradă mici şi pentru a putea depune mai multe ouă.

În plus, masculii sunt un fel de "fanatici monogami" în timpul vieţii lor scurte de un an de zile. După ce se împerechează, organele genitale rămân în interiorul femelei, masculul devenind steril. Acesta va încerca să ţină la depărtare ceilalţi competitori până la moarte.

Coddington a adăugat că descoperirea acestei noi specii este o dovadă în plus de "cât de uimitoare este aceasta planetă".

Mai multe articole despre:
Africa de Sud specie păianjen pânză