MENIU

103 persoane au murit în ultimele zile din cauza gripei porcine

Foto: RTV

Veste şoc din partea Ministerului Sănătăţii din Mexic. Numărul deceselor puse pe seama gripei porcine a ajuns la 103. Lumea întreagă este în alertă maximă pe fondul răspândirii virusului.

În afară de Mexic, unde numărul îmbolnăvirilor depăşeşte 1.300 şi Statele Unite, unde acesta a ajuns la 20, pacienţi cu simptome asemănătoare acestei boli extrem de contagioase au fost internaţi în spitale din Canada, Australia, Spania şi Franţa.

Străzile sunt pustii în capitala Mexicului. Starea de alertă îi ţine în casă pe oameni, sfătuiţi de autorităţi să evite locurile aglomerate. Barurile, cluburile, stadioanele, sălile de spectacole şi instituţiile de învăţământ sunt închise cel puţin până pe 6 mai.

Oricine iese sau intră în Mexic trebuie să treacă printr-un control medical. Măsura este aplicată de mai toate ţările din lume pentru a preveni răspândirea gripei porcine. În Statele Unite există deja 20 de cazuri de îmbolnăvire şi alte zeci de suspiciuni. Iar autorităţile au declarat stare de urgenţă sanitară.

"Am îmbunătăţit supravegherea în ţară şi încercăm să înţelegem întinderea şi amploarea acestei epidemii. Vestea bună este că toţi cei identificaţi ca având această boală s-au vindecat", a declarat medicul Richard Besser.

Deşi Comisia Europeană a anunţat că nu a înregistrat niciun caz de îmbolnăvire, autorităţile iau măsuri de precauţie. În Spania, Scoţia şi Franţa mai mulţi oameni care au călătorit recent în Mexic şi au simptome de gripă au fost internaţi şi izolaţi.

"În acest moment nu avem dovezi că ar fi vorba de o acţiune de terorism biologic. Ştim din trecut că pandemiile izbucnesc regulat şi că ele sunt cauzate de noi virusuri", declară Keiji Fukuda, reprezentant OMS.

Ministrul mexican de Finanţe a avertizat că această epidemie riscă să afecteze serios economia ţării, motiv pentru care Mexicul va primit ajutor financiar din partea Băncii Mondiale.

"Vom primi un împrumut imediat în valoare de 25 de milioane de dolari pentru achiziţia de medicamente, echipament medical şi epidemiologic", a spus ministrul Agustin Carstens.