MENIU

Vrei să devii mai deștept? Fă asta zilnic și funcțiile cognitive se vor îmbunătăți

Doar 45 de minute de exerciții fizice efectuate pe săptămână îmbunătățesc funcțiile creierului persoanelor trecute de 50 de ani, arată un nou studiu citat de BBC și The Telegraph.

O analiză a zeci de cercetări efectuate anterior a condus la concluzia că până și o singură sesiune de activitate aerobică și de rezistență este de ajuns pentru a spori vigilența, viteza de luare a deciziilor și capacitate de memorare, scrie Agerpres.

Oamenii de știință au bănuit de mult timp că exercițiile fizice încetinesc declinul cognitiv care se petrece în mod natural pe măsură ce oamenii trec de vârsta mijlocie, însă noua analiză este prima de acest gen care demonstrează că activitatea sportivă îmbunătățește puterea creierului.

Publicată în ''British Journal of Sports Medicine'', ceretarea este totodată prima care identifică rolul-cheie pe care îl joacă exercițiile de rezistență, precum ridicarea greutăților sau cele de întărire a trunchiului, pentru îmbunătățirea funcțiilor creierului.

Până în prezent medicii și-au concentrat studiile asupra efectului pe care îl are practicarea sportului asupra minții, luând în calcul cu preponderență exercițiile aerobice precum înotul, mersul cu bicicleta, alergarea sau mersul rapid. Odată cu acest studiu, ei au aflat că exercițiile de rezistență oferă creierului mai multe tipuri de beneficii.

Mai multe articole despre:
studiu creier deştept