MENIU

Misterul celebrului Om de Altamura, cu un aspect morbid, a fost elucidat

În 1993, o echipă de speologi a cercetat regiunea Altamura Murgia, din apropiere oraşului italian Altamura, unde a fost găsit un schelet neobişnuit. După mai bine de două zeci de ani au elucidat misterul lui.

Scheletul, găsit aproape complet, aparţine unui hominid arhaic, una dintre numeroasele specii ale familiei Hominidae ce fac parte din genul Homo. Reprezentanţii Homo au trăit pe Pământ înainte ca oamenii moderni să evolueze. Rezultatele unor studii dezvăluite recent arată că scheletul a aparţinut unui om ce a trăit acum aproximativ 150.000-250.000 de ani.

De obicei, specimene ca acesta sunt mutate într-un laborator sau în muzeu, astfel încât să poată fi cercetate. Dar, când cercetătorii au încercat să extragă scheletul, l-au găsit integrat în stâncă.

Picăturile de var calcifiat, ce cădeau din tavanul peşterii timp de mii de ani, nu numai că au integrat scheletul în pereţii peşterii, dar au format, de asemenea, un strat gros peste oasele scheletului care îi conferă "Omului din Altamura" un aspect morbid.

Mai multe pe descopera.ro.

Mai multe articole despre:
mister Om de Altamura