MENIU

Veşti bune pentru fanii lui Roger Federer

Tenismenul elveţian Roger Federer, locul 3 ATP, a anunţat, miercuri, că va reveni la turneul mixt Cupa Hopman, care va avea loc la începutul anului viitor la Perth (Australia), după o pauză de 15 ani, informează site-ul oficial al competiţiei.

Federer, care a câştigat Cupa Hopman în 2001 alături de Martina Hingis, va face pereche la ediţia din 2017 cu Belinda Bencic, locul 16 WTA, conform news.ro.

Elveţianul a jucat ultima dată la Cupa Hopman în 2002, atunci când a făcut pereche cu Miroslava Vavrinec, actuala sa soţie.

Ediţia din 2016 a Cupei Hopman a fost câştigată de australienii Nick Kyrgios şi Daria Gavrilova.

Mai multe articole despre:
Roger Federer