MENIU

Oficial! Simona Halep amână operaţia şi reprezintă România la Fed Cup

Simona Halep

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a confimat pentru ProSport că Simona Halep va face parte din echipa României pentru meciul cu Cehia, din sferturile de finală ale FED Cup.

Deşi iniţial anunţase că nu va putea participa la partida cu deţinătoarea trofeului, urmând să fie supusă unei intervenţii chirurgicale pentru corectarea unei deviaţii de sept nazal, Halep s-a răzgândit şi va amâna intervenţia până după confruntarea de la Cluj. "Să joc la Fed Cup a însemnat şi înseamnă foarte mult pentru mine, de aceea sunt dezamagită că nu pot participa din nou alături de echipă", declara Halep în momentul în care şi-a anunţat fanii că urmează să se opereze.

Simona Halep (2 WTA), Irina Begu (31 WTA), Monica Niculescu (40 WTA) şi Andreea Mitu (96 WTA) sunt cele patru jucătoare care vor reprezenta România. S-a renunţat astfel la Alexandra Dulgheru, care se confrunta oricum şi ea cu probleme medicale.

Simona Halep şi Irina Begu vor juca în confruntările de simplu, în timp ce în proba de dublu vom fi reprezentaţi de Irina Begu şi Monica Niculescu.