MENIU

Veste tristă despre Cătălina Ponor. Gimnastica românească are multe de pierdut

Cătălina Ponor

Sportiva română Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică la Atena, în 2004, se va retrage din gimnastică la Openul Mexican, care va avea loc pe 25 noiembrie, la Ciudad de Mexico, relatează EFE.

Ponor, 30 de ani, are cinci medalii la Campionatele Mondiale și a fost de șapte ori campioană europeană, fiind una dintre cele mai bune gimnaste din primul deceniu al secolului XXI, conform Agerpres.

Organizatorii evenimentului din Mexic l-au invitat și pe gimnastul cubanez Manrique Larduet, vicecampion mondial la individual compus în 2015, unul dintre cei mai buni gimnaști ai momentului.

Au mai confirmat participarea spaniolii Paula Raya, Joel Plata, brazilianul Petrix Barbosa, cubaneza Yesenia Saskia Ferrera, mexicanii Victoria Mata, Kevin Cerda, Francisco Rojo, Jorge Inigo.

Vor fi premiați câștigătorii la individual compus, dar vor fi luate în calcul cele mai bune patru note la masculin și cele mai bune trei la feminin, pentru a fi un format mai atractiv pentru concurenți și spectatori.

Pe 26 noiembrie este programată gala internațională, în care concurenții vor prezenta exerciții spectaculoase.

Campionii vor primi câte 2.000 de dolari, ocupanții locului doi vor primi câte 1.500 dolari, iar ocupanții locului trei, câte 800 dolari.

Cătălina Ponor și-a anunțat retragerea din activitate, la 30 de ani, după ce a ratat calificarea în finalele de la bârnă și sol, la începutul lunii, la Campionatele Mondiale de la Montreal.

Mai multe articole despre:
Cătălina Ponor