MENIU

Un jucător al FCSB recunoaște că sunt probleme la echipă: „Avem multe de discutat”

FCSB nu traversează cea mai bună formă în acest sezon, iar Florin Tănase, căpitanul roș-albaștrilor, a recunoscut că există probleme în sânul echipei însă a refuzat să spună mai multe.

FCSB joacă pe opt martie, de la ora 20:30, pe Arena Națională, în compania formației Universitatea Craiova, în etapa a doua a play-off-ului.

„Mai avem multe lucruri de îmbunătățit, dar, după această calificare sper să avem un moral bun și să ne iasă jocul. Sunt multe de discutat (n.red. – despre situația de la FCSB), dar aceste lucruri le vom discuta între noi.

Sunt probleme pe care nu le putem face publice. Nu mi se pare normal să le spun în public. Este treaba noastră din vestiar. Trebuie să facem o analiză și să punem lucrurile la punct!”, a spus Florin Tănase la conferința de presă premergătoare meciului cu Universitatea Craiova.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.