Tragedie în ciclismul italian: un sportiv de 19 ani și-a pierdut viața în Giro della Valle d’Aosta
Samuele Privitera, un tânăr ciclist italian în vârstă de doar 19 ani, și-a pierdut viața în urma unui accident grav suferit în prima etapă a Giro della Valle d'Aosta, o competiție destinată tinerelor talente din ciclismul mondial. Anunțul a fost confirmat miercuri seară de echipa sa, Hagens Berman Jayco.
Potrivit informațiilor apărute în presa italiană, accidentul s-a produs pe parcursul unei coborâri dificile, când sportivul a pierdut controlul bicicletei și s-a izbit violent de o poartă, după ce casca de protecție i-ar fi sărit în urma căzăturii. Grav rănit, Samuele a fost transportat de urgență la spital, însă eforturile medicilor s-au dovedit zadarnice.
Anchetă în desfășurare
Autoritățile locale au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs tragicul accident. Organizatorii și oficialii cursei au anunțat suspendarea etapei a doua, în semn de respect pentru memoria tânărului sportiv.
„Samuele nu a fost doar un ciclist talentat, ci și un suflet cald, parte din inima acestei echipe. Suntem devastați. Suntem o familie, iar o pierdere ca aceasta e imposibil de descris”, a transmis într-un comunicat Axel Merckx, managerul general al echipei Hagens Berman Jayco.
Un viitor promițător, curmat tragic
Privitera era considerat unul dintre cele mai promițătoare nume ale ciclismului italian, remarcându-se prin determinare și pasiune. Participarea la Giro della Valle d’Aosta reprezenta o etapă importantă în parcursul său sportiv, în cadrul unei competiții recunoscute pentru promovarea tinerilor rutieri.
Giro della Valle d'Aosta are loc în nordul Italiei, în apropiere de granița cu Franța, și este una dintre cele mai dure curse montane pentru cicliștii sub 23 de ani. Evenimentul a fost umbrit de acest tragic incident, iar întreaga lume a ciclismului este în doliu.