Sir Alex Ferguson. Anunţ de ultimă oră despre Sir Alex Ferguson, care intrase în comă
Sir Alex Ferguson, fostul antrenor al echipei Manchester United, a ieşit din coma indusă după operaţie la care a fost supus sâmbătă, în urma unei hemoragii cerebrale, informează presa britanică de marţi.
Conform unor surse citate de cotidianul Daily Mirror, legendarul tehnician, în vârstă de 76 ani, "s-a trezit" şi "a stat de vorbă cu familia şi prietenii", însă medicii de la Salford Royal Hospital avertizează că recuperarea lui Ferguson va fi una de lungă durată, conform Agerpres.
Reputatul antrenor a fost transportat cu ambulanţa la un mic spital din Macclesfield, în apropierea domiciliului său din Cheadle, după care a fost transferat la Salford Royal din Manchester, sub escorta poliţiei.