Simona Halep, mesaj special pentru fiul unui influent bancher român. Ce îi leagă pe cei doi
Fosta campioană de tenis Simona Halep a transmis un mesaj public cu ocazia zilei de naștere a lui Patrick Ciorcilă, fiul președintelui Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă. Sportiva i-a urat „La mulți ani fericiți, Patrick”, adăugând mai multe inimioare pe rețelele de socializare.
Ce legătură există între Simona Halep și Patrick Ciorcilă?
Gestul vine în contextul unei relații de prietenie apropiată dintre cei doi, consolidată de pasiunea comună pentru tenis. Patrick Ciorcilă, în vârstă de 28 de ani, a fost considerat în adolescență una dintre marile speranțe ale tenisului românesc, însă o accidentare i-a întrerupt cariera. Ulterior, el a devenit director al turneului WTA Transylvania Open, fiind cel mai tânăr organizator de competiție din circuitul profesionist feminin.
Simona Halep, care va împlini 34 de ani pe 27 septembrie, a avut numeroase colaborări cu familia Ciorcilă. În 2018, ea apărea într-o campanie alături de Patrick și de tatăl acestuia, Horia Ciorcilă, omul de afaceri aflat constant în topul celor mai bogați români, cu o avere estimată la circa 100 de milioane de euro.
Retrasă oficial din tenis în acest an, după înfrângerea suferită la Transylvania Open în fața italiencei Lucia Bronzetti, Simona Halep traversează o perioadă de tranziție dificilă, presa internațională notând că îi este greu să se acomodeze departe de circuitul profesionist. Cariera sa rămâne însă impresionantă: două titluri de Grand Slam și locul 1 mondial, pe care l-a ocupat timp de 64 de săptămâni.
Pe plan personal, Simona Halep a fost căsătorită aproape un an cu omul de afaceri Toni Iuruc, de care s-a despărțit în 2022.