MENIU

Simona Halep. Jucătoarea noastră a făcut bilanţul anului 2016. Cum s-a analizat singură

<p>Simona Halep</p>

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat miercuri că anul 2016 a fost unul bun pentru ea, chiar dacă începutul a fost destul de greu din cauza problemelor medicale.

''Din punct de vedere medical la începutul anului acesta am avut ceva probleme, dar după 3-4 luni mi-am revenit și am putut să joc la cel mai înalt nivel al meu. În șase luni am reușit să mă calific la Singapore. Tenisul meu este la un nivel destul de înalt anul acesta, am progresat și fizic. Per total, 2016 a fost un an bun pentru mine'', a spus jucătoarea română.

Halep a fost prezentă miercuri la o clinică privată din Capitală unde a efectuat un control medical. ''Am venit la un control la ORL, dar și să o salut pe doamna doctor Dana Safta, prietena mea de suflet, care face parte practic din echipă. Doamna doctor a fost cu mine la Singapore, știe bine tenis. Eu mereu m-am tratat aici când am avut nevoie, iar azi am venit pentru un control de rutină. Rezultatele sunt bune, sunt sănătoasă. Încerc să mă recuperez, am o mică vacanță pe acest sfârșit de an'', a adăugat numărul 4 mondial.

La rândul său, medicul Dana Safta a afirmat, preluată de agerpres, că este o susținătoare permanentă a Simonei Halep. ''Sunt mai mult decât un fan, sunt o permanentă susținătoare a ei. Sunt aproape de sufletul ei și este cea mai tânără prietenă a mea. Îmi plăcea și fotbalul, dar tenisul este ceva special. Am avut ocazia să văd multe meciuri, să cunosc mulți oameni din tenis", a menționat Dana Safta.

Mai multe articole despre:
Simona Halep