MENIU

Real Madrid, spectacol din nou în faţa Barcelonei. Victorie cu 2-0 şi cucereşte Supercupa Spaniei

Real Madrid a cucerit Supercupa Spaniei pentru a 10-a oară în istoria sa, după ce a învins FC Barcelona, joi, pe Santiago Bernabeu, cu scorul de 2-0, în cea de-a doua manşă. Acest succes vine la doar trei zile după ce formaţia pregătită de Zinedine Zidane s-a impus pe Camp Nou, scor 3-1.

Marco Asensio a deschis scorul după doar patru minute de la începutul partidei retur, în urma unui şut de la aproximativ 30 de metri, la care portarul echipei catalane, Marc-Andre ter Stegen, a rămas fără reacţie. După un joc solid al gazdelor, care au lovit şi bara, la mijlocul reprizei, prin şutul trimis de Lucas Vazquez, Karim Benzema a dus scorul la 2-0, în minutul 39, după un şut din apropiere, conform Mediafax.

FC Barcelona a dat semne de revenire în partea secundă, iar Lionel Messi şi Luis Suarez au trecut fiecare pe lângă gol, dar bara le-a stat în cale amândurora. Spre finalul partidei, Zidane le-a dat ocazia să debuteze lui Theo Hernandez şi Dani Ceballos, care au fost transferaţi în această vară de la Atletico Madrid, respectiv Real Betis.

Actuala campioană a Spaniei şi-a adjudecat astfel a 10-a Supercupă pe plan intern. Real Madrid a mai câştigat acest trofeu în 1988, 1989, 1990, 1993, 1997, 2001, 2003, 2008 şi 2012.


Real Madrid: Navas - Carvajal, Varane, Ramos, Marcelo - Modric, Kovacic (Casemiro 62'), Kroos (Ceballos 80') - L. Vazquez, Benzema, Asensio (Theo H. 75'). Antrenor: Zinedine Zidane.

FC Barcelona: ter Stegen - Mascherano, Pique (Semedo 50'), Umtiti - S. Roberto, Rakitic, Busquets, Gomes (Deulofeu 72'), Alba (Digne 78') - Messi, L. Suarez. Antrenor: Ernesto Valverde.

Mai multe articole despre:
Real Madrid Supercupa Spaniei