MENIU

Rapidul şi-a găsit imediat un nou antrenor, după despărţirea de Florin Marin

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, miercuri, că a ajuns la un acord cu antrenorul Dan Alexa, acesta urmând să semneze un contract valabil un sezon, cu drept de prelungire din partea clubului, după ce reziliază înţelegerea cu ACS Poli Timişoara. 

"Ne-am pus de acord cu Dan Alexa pentru un contract valabil un sezon, cu drept de prelungire din partea clubului. Negocierile nu au durat mult, el a înţeles condiţiile pe care le putem oferi aici şi s-a arătat mulţumit de oferta noastră. Contractul îl vom semna imediat după ce Dan Alexa îşi reziliază contractul cu ACS Poli", a afirmat Moraru pentru MEDIAFAX.

Oficialul a menţionat că Dan Alexa este cea mai bună variantă pentru Rapid, precizând că preluarea funcţiei de antrenor cu doar câteva zile înainte de startul Ligii a II-a nu reprezintă un dezavantaj pentru echipă.

"Dan Alexa este clar cea mai bună soluţie pentru noi. Este un antrenor valoros care a demonstrat asta la Timişoara. Practic anul trecut a defilat în Seria a II-a obţinând promovarea în Liga I. Acesta va fi şi obiectivul lui la Rapid. Iar faptul că vine la echipă cu puţin timp înainte de începerea sezonului nu este un dezavantaj pentru că jucătorii au fost pregătiţi bine de Florin Marin", a adăugat Valerii Moraru.

Dan Alexa a venit, marţi, la Bucureşti pentru a negocia preluarea funcţiei de antrenor principal al echipei Rapid, lăsată liberă de tehnicianul Florin Marin. Acesta din urmă a solicitat, luni, rezilierea contractului cu FC Rapid, iar marţi a fost prezentat oficial la ACS Poli Timişoara.

Alexa a demisionat de la ACS Poli Timişoara, vineri seară, după meciul cu FC Viitorul, pierdut cu scorul de 0-4.

Mai multe articole despre:
Rapid Dan Alexa valeri moraru