MENIU

Nadia urcă din nou pe podium. Astăzi se împlinesc 40 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii

La 18 iulie 1976, în urmă cu 40 de ani, Nadia Comăneci intra în istoria sportului mondial şi devenea regina gimnasticii, obţinând primul 10 şi surprinzând lumea întreagă, dar şi tabela de marcaj, care nu era pregătită pentru o astfel de notă şi a afişat 1.00. La patru decenii după această performanţă, Nadia revine la Montreal pentru a-şi sărbători succesele.

Nadia, care în 1976, la doar 14 ani, a câştigat la Jocurile Olimpice de la Montreal cinci medalii, revine în Canada pentru a 40-a aniversare a ediţiei la care a făcut istorie. Legendara gimnastă va fi prezentă la 21 iulie la un spectacol în onoarea JO din 1976, pe Stadionul Olimpic, eveniment organizat în cadrul Jocurile Quebecului.

La Montreal, Nadia Comăneci a obţinut primul 10 din gimnastică executând perfect exerciţiul de la paralele.

Acest moment este marcat de muzeul olimpic internaţional cu o colecţie specială şi de Romfilatelia cu o emisiune specială de mărci poştale numită "Nadia Comăneci, primul 10 olimpic al gimnasticii".

Mai multe articole despre:
null