MENIU

Mircea Rednic se implică în ‘războiul’ Steaua – Dinamo! “Nu putem să zicem care era mai avantajată”

Declarațiile lui Mircea Lucescu despre performanțele Stelei în perioada comunistă au stârnit un val de reacții. Victor Pițurcă și Anghel Iordănescu l-au contrat dur pe ‘Il Luce’.

În exclusivitate la emisiunea online ‘Realitatea Sportivă’, Dănuț Lupu s-a poziționat de partea lui Mircea Lucescu și a spus că Dinamo era mai bună decât Steaua până în anii ’90.

Mircea Lucescu a spus că Dinamo era mai populară decât Steaua în anii ’90. În plus, fostul antrenor al ‘câinilor roșii’ a declarat că Steaua a beneficiat de ‘ajutorul’ mai multor echipe din campionatul intern și a întâlnit adversari accesibili în sezonul 1985-1986, când a câștigat Cupa Campionilor Europeni.

În schimb, Mircea Rednic militează pentru aplanarea acestui conflict și spune că Dinamo și Steaua nu aveau nevoie de ajutor în campionat, întrucât erau echipe foarte puternice.

Mircea Rednic (58 de ani) a jucat pentru Dinamo în perioada 1983–1990, câștigând două campionate și trei Cupe ale României cu ‘roș-albii’. Ulterior, a antrenat echipa din Ștefan cel Mare, aducând ultimul titlu al ‘câinilor roșii’, în 2007.

“Chiar nu înțeleg… niciodată nu a vrut Mircea Lucescu să ajungă la Steaua. Ne îndruma să mergem la Dinamo. În loc să vorbim de perioada frumoasă… Dinamo, Steaua și Craiova erau echipe puternice. Nu cred că Dinamo sau Steaua aveau nevoie de sprijinul Securității sau al lui Valentin Ceaușescu în campionat. Dinamo avea echipă atunci și nu aveam nevoie să aranjăm meciuri în campionat sau în cupă. E păcat, ar trebui să se vorbească de lucrurile bune.”

Citește continuarea declarațiilor pe realitateasportiva.net.