MENIU

Ministrul Apărării și șeful Statului Major, chemați la raport la Senat, pe subiectul echipei Steaua

Clubul de fotbal ,,Steaua", în atenţia comisiei de apărare de la Senat! Preşedintele acestei comisii, senatorul PNL Iulian Dumitrescu, i-a invitat săptămâna viitoare pe ministrul apărării naţionale şi pe şeful Statului Major General pentru discuţii cu privire la echipa de fotbal şi marca Steaua. 

Situaţia este una dificilă, avand în vedere că există o luptă de ani buni pe marca Steaua între George Becali şi Armată. Conflictul a început în urmă cu mai mulți ani, când echipa finanţată de Becali a pierdut marca Steaua, potrivit unei hotărâri a Curţii Supreme.

De atunci, cele două tabere nu au mai ajuns la un acord privind închirierea bazei sportive din Bulevardul Ghencea, iar echipa din Liga I a disputat meciurile de pe teren propriu pe Național Arena.

Anul trecut, ministerul Apărării a dat în judecată clubul lui Becali, solicitând despăgubiri uriaşe de 37 de milioane de euro, suma reprezentând prejudiciul creat prin folosirea mărcii Steaua fără acordul armatei. 

Mai multe articole despre:
Steaua Senat dezbatere