MENIU

Marian Drăgulescu a protestat în fața MTS. UPDATE Prima reacție a MTS, pentru realitatea.net

UPDATE // După gestul lui Marian Drăgulescu, Ministerul Tineretului și Sportului a oferit singura reacție, pentru realitatea.net.

Redăm comunicatul integral:

"În urma protestului anunțat pentru astăzi de către gimnastul Marian Drăgulescu, MTS face următoarele precizări:

1. Federația de gimnastică este unicul for de decizie în ceea ce privește alcătuirea și componența echipei naționale și are independență, control total asupra deciziei, la fel ca și responsabilitate. MTS nu poate interveni sub nici o formă într-o asemenea speță.

2. Din ce ne-a comunicat federația, în urma problemelor cardiace și intervenției chirurgicale, gimnastul nu are aviz medical din partea INMS (Institutul Național de Medicină Sportivă), singurul autorizat să acorde avizul sportivilor de concura la competiții".

---------------------------------

Știrea inițială

Marian Drăgulescu a iniţiat un protest în faţa Ministerului Tineretului şi Sportului, fiind nemulţumit că nu a fost inclus în lotul pentru Campionatele Europene. Gimnastul a adus toate trofeele şi medaliile câştigate de-a lungul carierei şi le-a întins pe un steag tricolor. 

Multiplul campion mondial a precizat însă că se simte foarte bine, cardiologii şi-au dat acordul pentru a intra în competiţii, iar dacă este nevoie poate concura pe propria semnătură, aşa cum au procedat în trecut ”Nadia Comăneci şi Marius Urzică”!

”Am avut o intervenţie chirurgicală în urmă cu o lună şi săptămână. Am rezolvat acele extrasistole pe care île aveam prin acea intervenţie.

A urmat un protocol unde am fost chemat după prima săptămână, am avut acea monitorizare de 24 de ore de urmărire a rezultatului procedurii. Iar după patru săptămâni, aşa este protocolul acestei intervenţii, am avut încă un control, încă o monitorizare, am făcut toate testele.

Nu a mai ieşit nimic! Intervenţia a fost o reuşită. După acest protocol, am primit şi o scrisoare din partea celor care m-au operat că pot să-mi văd mai departe de activitate. Le-am spus că aş avea o competiţie în 20 iulie şi i-am întrebat dacă pot concura. Mi-au spus că pot concura fără nicio problemă. Campionatul European începe în 8 august, deci şi mai departe de data de 20 iulie”, a declarat Marian Drăgulescu, pentru prosport.ro, preluat de Mediafax.

Sursa foto: Mediafax

Mai multe articole despre:
protest Marian Drăgulescu MTS Ioana Bran protest MTS