MENIU

Liga 1. Dorit de Dinamo şi Astra, Florin Cernat a luat decizia privind viitorul lui

Clubul FC Voluntari a anunțat, marți, pe site-ul său oficial, că fotbalistul Florin Cernat, al cărui contract expira la finalul acestui sezon, și-a prelungit înțelegerea cu gruparea ilfoveană până în vara anului 2018.

"Jucătorul Florin Cernat și-a prelungit înțelegerea cu echipa noastră pentru încă un sezon competițional. Contractul lui Cernat cu FC Voluntari urma să expire în vara acestui an, la finalul actualului campionat", se arată pe site-ul citat, preluat de Agerpres.

Fotbalistul a declarat că își dorește să ajute formația FC Voluntari să își îndeplinească obiectivele. "Da, voi continua să joc la FC Voluntari, atât în acest campionat, cât și în sezonul viitor. M-am simțit și mă simt foarte bine aici. La Voluntari sunt condiții cu mult peste ceea ce au majoritatea echipelor din prima ligă. Personal, cred că încă mai am destule de spus în fotbal și pot ajuta această echipă să își îndeplinească obiectivele propuse", a afirmat mijlocașul.

În vârstă de 36 de ani, Florin Cernat a fost dorit insistent în ultima perioadă de formația Dinamo București. El a mai evoluat în cariera sa de până acum la echipele Oțelul Galați, Dinamo București, Hajduk Split, Dinamo Kiev, Karabukspor, Rizespor și FC Viitorul.

Mai multe articole despre:
Florin Cernat