MENIU

Jocurile Olimpice de la Rio, în pericol din cauza virusului Zika? Ce spun oficialii din Brazilia

Ministrul Sănătății din Brazilia, Marcelo Castro, s-a întâlnit marți cu ambasadorii țărilor din Uniunea Europeană, cărora le-a garantat că actuala epidemie provocată de virsul Zika nu va afecta desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, programate între 5 și 21 august.

În declarațiile acordate ziariștilor la finalul întrevederii, Castro a precizat că a profitat de această întâlnire pentru a le garanta ambasadorilor europeni că turiștii care vor veni în Brazilia cu ocazia marelui eveniment polisportiv din această vară vor găsi o țară "mai bine pregătită" pentru a face față virusului.

Demnitarul a insistat asupra faptului că țânțarul Aedes aegypti, care transmite atât virusul Zika, precum și febra dengue, febra galbenă și Chikungunya (maladie manifestată prin febră puternică și dureri articulare), are ca vârf de reproducere perioadele cele mai călduroase, în timp ce Jocurile vor avea loc în luna august, în plină iarnă australă, conform Agerpres.

"Putem spune cu multă siguranță că Jocurile Olimpice nu vor întâmpina nicio dificultate" din cauza țânțarului respectiv, a afirmat Castro, citat de agenția EFE.

În cursul reuniunii, Ministrul brazilian al Sănătății le-a explicat interlocutorilor săi că sâmbătă a fost lansată, în țara sa, ziua de "mobilizare națională" împotriva Aedes Aegypti, fiind vizitate cu această ocazie 2,8 milioane de locuințe de către agenții de sănătate, militari și polițiști, care au efectuat curățirea și distrugerea posibilelor locuri de reproducere a țânțarilor.

"Această mobilizare va fi permanentă și, în următoarele săptămâni, vor fi vizitate milioane de locuințe", a declarat Castro, care le-a reamintit ambasadorilor europeni că guvernul brazilian va acorda o atenție specială metropolei Rio de Janeiro, datorită statutului său de oraș olimpic.

Mai multe articole despre:
virusul Zika JO Brazilia