MENIU

Italia a ratat calificarea la CM 2018. Pierdere uriașă de 1 miliard de euro

Necalificarea Italiei la Cupa Mondială de Fotbal pentru prima dată în ultimii 60 de ani ar putea costa ţara aproximativ 1 miliard de euro, a anunţat fostul preşedinte al federaţiei naţionale, citat de Bloomberg, potrivit zf.ro.

“Nu este vorba doar de vânzările pierdute de publicitate, drepturi de televizare şi produse legate de eveniment”, a explicat Franco Carraro, senator al partidului Forza Italia al fostului premier Silvio Berlusconi.

Potrivit acestuia, necalificarea va avea un impact de durată şi costisitor asupra economiei italiene chiar într-un moment în care aceasta dă semne de revenire dintr-o lungă recesiune. Italia va fi absentă de la cupa Mondială FIFA, găzduită de Rusia în 2018, pentru prima dată după 1958, după ce luni a făcut o remiză fără goluri cu Suedia în al doilea tur al calificărilor.

„Ca să încep cu aceasta, echipa nu va mai juca niciun meci oficial până la începutul calificărilor pentru următorul Campionat European după vara anului viitor. Aceasta implică şi că jocurile amicale vor atrage mai puţin interes şi bani la orice nivel, inclusiv sponsorizări şi drepturi de televizare”, a spus Carraro.

Multe analize ale costurilor eliminării Italiei se axează pe veniturile mai mici din vânzarea de publicitate în timpul meciurilor televizate şi pe sponsorizarea echipei naţionale în următorii ani. Aceste analize evaluează pierderile la 100 de milioane de euro.

Citiţi continuarea articolului pe zf.ro

 
Mai multe articole despre:
fotbal Italia CM 2018