MENIU

Haltere. Bianca Molie a câştigat o medalie de argint și două de bronz la Europenele de juniori

Bianca Mădălina Molie a câştigat o medalie de argint la stilul smuls și două de bronz, la aruncat și la total, marți, în limitele categoriei 58 kg, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori de la Eilat (Israel).

La smuls, Bianca Molie a obținut argintul cu 90 de kg, devansată de Rebeka Koha (Letonia), 94 kg, pe locul al treilea clasându-se Alba Sanchez (Spania), cu 88 kg, anunţă Agepres.

La aruncat, Alba Sanchez a obținut aurul, cu 111 kg, argintul a revenit letonei Koha, cu 110 kg, iar Molie a cucerit bronzul, cu 108 kg.

La total, Rebeka Koha a terminat pe prima poziție, cu 204 kg, Alba Sanchez a fost a doua, cu 199 kg, iar Molie a treia, cu 198 kg.

România are până acum în total 11 medalii la Europenele de la Eilat, 4 de aur, 5 de argint și 2 de bronz. La juniori bilanțul este de 2-2-2, iar la tineret de 2-3-0.

Mai multe articole despre:
haltere medalie de argint Bianca Molie Rebeka Koha