MENIU

Gică Popescu află astăzi dacă va fi eliberat

<p>Gică Popescu</p>

Gică Popescu ar fi trebuit să se prezinte în urmă cu două săptămâni în fața magistraților pentru judecarea recursului formulat de procurori împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de a-l elibera condiționat pe fostul fotbalist.

UPDATE miercuri, 4 noiembrie: Tribunalul Ilfov judecă astăzi o contestaţie a DNA la decizia Judecătoriei sectorului 4 prin care s-a dispus eliberarea condiţionată a fostului căpitan al naţionalei de fotbal, Gheorghe Popescu.

=============================================================

Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 programaseră recursul făcut de DNA pentru data de luni, 19 octombrie. Însă, procurorii nu au terminat redactarea motivării recursului formulat de aceștia și, drept urmare, instanța a amânat ședința de judecată, programând un nou termen de 30 de zile.

Între timp, a venit motivarea eliberării condiţionate a lui Gică Popescu, decizie care nu este însă definitivă.

"Potrivit caracterizării ataşate la dosar, condamnatul a participat la activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială desfăşurate la nivelul secţiei de detenţie şi a desfăşurat activităţi productive în interiorul locului de detenţie din aprilie 2014. A elaborat şi publicat 4 lucrări ştiinţifice în perioada septembrie 2014-martie 2015 iar în pretent este în curs de redactare a unei alte lucrări.

Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei iar pentru implicarea în cadrul activităţilor productive şi de reintegrare socială a fost recompensat de 11 ori în perioada mai 2014-august 2015 (de şapte ori cu învoire de a ieşi din penitenciar). Se mai reţine că petentul execută pedeapsa în regim semideschis, nu este cunoscut cu antecedente penale iar pe perioada detenţiei a menţinut permanent legătura cu mediul de suport prin vizitele soţiei şi apeluri telefonice, beneficiind de sprijin moral şi material din partea familiei.

Condamnatul şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, scopul preventiv şi educativ al pedepsei fiind atins, iar funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încît în viitor să se încadreze într-o viaţă normală, părăsind cîmpul infracţional", se arată în motivarea citată de fanatik.ro.

Fostul internaţional Gică Popescu execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători. Alături de el au fost condamnaţi Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Nețoiu, şi Jean Pădureanu.

Mai multe articole despre:
GICA POPESCU eliberare condiţionată