MENIU

Gianni Infantino încearcă să cucerească sponsorii asiatici cu o nou viziune a FIFA

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a ajuns miercuri la Seul, în Coreea de Sud, prima sa etapă din periplul din Asia pentru atragerea de sponsori strategici, și a evocat posibilitatea măririi numărului de echipe din această zonă geografică la turneul final al Cupei Mondiale, relatează Reuters.

Infantino se va întâlni cu sponsorul strategic Hyundai Motor Group cu scopul de a reclădi încrederea în forul internațional și a prezenta noua viziune a FIFA. Lumea fotbalului internațional este zguduită de mai multe scandaluri de corupție care au dus la peste 40 de arestări, inclusiv înalți oficiali ai FIFA, solicitate de autoritățile americane.

Președintele FIFA susține că mărirea numărului echipelor la turneul final, de la 32 la 40, este complet justificată începând cu CM 2026: ''Fotbalul nu este doar Europa și America de Sud. Fotbalul este întreaga lume. Nu sunt un dictator și nu pot impune nimic, dar încerc să conving pe toată lumea. Cred că trebuie mărit numărul de echipe, să fim mai cuprinzători''.

Asia deține în prezent 4 locuri automate pentru Cupa Mondială și încă unul posibil prin intermediul unui play-off cu o națională a altei confederații continentale. Asia ar putea beneficia de cel puțin 6 locuri dacă turneul final se va disputa cu 40 naționale.

FIFA caută în același timp sponsori noi în Asia, deși continentul este marcat de o criză financiară. Hyundai Motor Co și Kia Motors Co, parte a grupului Hyundai, și-au extins deja până în 2022 parteneriatul cu forul internațional.

China este de asemenea interesată să susțină FIFA, cu gândul de a găzdui un turneul final de campionat mondial, iar în curând grupul Wanda va semna un contract pe 15 ani în valoare de sute milioane de dolari.

Joi, Infantino se va deplasa la Bangkok, unde este invitat la festivitățile legate de a 100-a aniversare a fotbalului din Thailanda, cu mesajul: ''FIFA a trecut prin momente grele, dar timpurile s-au schimbat. Acum avem o nouă FIFA''.

Mai multe articole despre:
infantino