MENIU

Gest fără precedent al unei galerii de fotbal din România. PCH le-a cerut dinamoviştilor să nu joace

Partida Dinamo - Viitorul, programată să înceapă în Liga 1 astăzi, de la ora 20.30, stă sub semnul întrebării, după ce galeria roş-albilor le-a cerut elevilor lui Mircea Rednic să refuze jocul, în semn de respect pentru tragedia din Club Colectiv.

"Dintr-o ţară ce de două zile varsă lacrimi, dintr-un oraş ce de două zile este amuţit, noi, Peluza Cătălin Hîldan, facem apel la normalitate. Iar normal nu este ca în ciuda declarării de doliu naţional, nişte băieţi să decidă că meciurile de fotbal să se desfăşoare în mod normal.

Orice sport este făcut din pasiune şi pentru a aduce bucurii. Nu ştiu cine se poate bucura atunci când toată lumea se mobilizează pentru a ajuta disperat la salvarea unor vieţi, a unor prieteni, sau a unui necunoscut… pentru ca peste câteva ore, să aflăm că s-a mai stins încă un suflet nevinovat.

PELUZA CĂTĂLIN HÎLDAN FACE APEL CA JUCĂTORII FC DINAMO BUCUREŞTI, PREZENŢI MÂINE (n.r. - luni) PE TEREN, SĂ REFUZE ÎNCEPEREA PARTIDEI.

Distrugerea identităţii naţionale şi lipsa de respect a atins cote inimaginabile, până şi doliul naţional este luat în bătaie de joc.

Mâine (n.r. - luni) vrem să vedem la centrul terenului 11 câini, uniţi, ce refuză să mişte un deget atunci când arbitrul va încerca să fluiere startul.

Simpla amânare a meciului va fi catalogată drept un act plin de laşitate şi o încercare disperată de muşamalizare a unei acţiuni ce doreşte să tragă un semnal de alarmă, ce doreşte normalitate şi respect pentru victime, pentru rudele acestora, pentru prietenii acestora şi pentru un întreg neam.

STOP INDOLENŢEI! TREZIŢI-VĂ, ROMÂNI!", scrie în comunicatul Peluzei Cătălin Hîldan.

Mai multe articole despre:
club colectiv PCH