MENIU

Gafă imensă la Real Madrid: au trimis pe teren un jucător suspendat

<p>Real Madrid</p>

Real Madrid a câştigat cu 3-1 meciul din deplasare împotriva lui Cadiz, din 16-imile Cupei Spaniei, dar poate fi exclusă din competiţie din cauză că a trimis pe teren un jucător suspendat.

Denis Cherişev era suspendat în urma acumulării a trei cartonaşe galbene în sezonul trecut, pe când evolua la Villareal, dar madrilenii au trecut prea uşor peste acest lucru. L-au trimis pe rus în teren încă din primul minut, iar acesta a şi marcat. La pauză, când "albii" ar fi aflat de gafa pe care au comis-o, l-au înlocuit pe Cherişev cu Mateo Kovacic.

Acum, Federaţia spaniolă analizează eventuala excludere a lui Real Madrid din Cupa Spaniei.

Mai multe articole despre:
Real Madrid cherisev