MENIU

FOTO | Halep pregătește debutul în noul sezon! Care este echipa Simonei

Simona Halep, liderul clasamentului mondial WTA, se pregătește în țară pentru noul sezon. Românca s-a fotografiat alături de echipa ei, din care face parte și Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei de FED Cup a României. Halep a încetat colaborarea cu australianul Darren Cahill, care a vrut să fie alături de familie.

Segărceanu nu este în mod oficial noul antrenor al Simonei, dar supervizează toate antrenamentele constănțencei. Căpitanul nejucător al echipei de FED Cup a României a anunțat că Halep se va pregăti în țară până la sfârșitul anului.

În ianuarie 2019, Simona Halep (27 de ani) va participa la doar două turnee: Sydney (7-13 ianuarie), Openul Australiei (14-27 ianuarie).
Românca nu s-a înscris la Shenzhen (China), deși este deţinătoarea trofeului, atât la simplu, cât şi la dublu.

Andrei Cristofor (fizioterapeut), Teo Cercel (preparator fizic), Vasile Antonescu (partener de antrenament, jucător activ – cea mai bună clasare: locul 362 ATP) și Florin Segărceanu formează echipa Simonei Halep.

Vezi pe realitateasportiva.net imagini de la antrenamentele Simonei Halep.