MENIU

Fotbalul italian, în doliu: un fotbalist celebru a murit la 39 de ani din cauza unei boli cumplite. Soția sa este româncă

O veste cutremurătoare a îndoliat fotbalul italian și clubul Inter Milano. Nicolas Giani, fost fundaș, a murit la vârsta de 39 de ani, după ce a dus o luptă lungă și dificilă cu o afecțiune gravă. Problemele de sănătate l-au obligat să se retragă definitiv din activitatea sportivă în anul 2022.

Cine a fost Nicolas Giani?

Giani a făcut primii pași în fotbal la centrul de copii și juniori al lui Inter, unde a evoluat timp de șapte ani, între 1998 și 2005. Deși nu a ajuns să debuteze pentru prima echipă a clubului milanez, a fost considerat un apărător promițător, continuându-și cariera la nivel profesionist în fotbalul italian.

De-a lungul anilor, Nicolas Giani a îmbrăcat tricoul mai multor formații din Italia, printre care Cremonese, Vicenza, SPAL și Spezia, lăsând în urmă amintirea unui jucător dedicat și respectat în vestiar.

Dincolo de teren, fostul fotbalist avea o viață de familie discretă. Era căsătorit cu Raluca Giani-Ioniță, artist plastic de origine română, iar împreună aveau o fiică, Bianca.

 Dispariția sa prematură lasă un gol profund atât în rândul celor care l-au cunoscut în lumea sportului, cât și în sufletul familiei sale.

Mai multe articole despre:
doliu doliu in sport doliu la inter nicolas giani