MENIU

Este oficial! Christoph Daum este OUT de la echipa națională

În urma recomandării Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal, președintele Răzvan Burleanu și selecționerul Christoph Daum au convenit încetarea colaborării înaintea ultimelor două partide din preliminariile CM 2018, cu Kazahstan și Danemarca. Acordul părților își va produce efectele după validarea acestuia de către Comitetul Executiv, conform prevederilor statutare în vigoare.

Ca urmare a propunerii Comisiei Tehnice de încetare a raporturilor contractuale dintre FRF și actualul selecționer și implicit necesitatea numirii, în cel mai scurt timp posibil, a unui nou selecționer al echipei naționale de seniori, împuternicește pe Răzvan Burleanu, Președinte al FRF, să negocieze cu domnul Christoph Daum încetarea contractului acestuia și, în același timp, să negocieze cu anumiți antrenori preluarea funcției de selecționer al echipei naționale de seniori a României.

Rezultatul negocierilor privind încetarea contractului domnului Daum, precum și numirea în funcție a unui nou selecționer și detaliile contractului ce urmează a fi încheiat de către acesta din urmă cu Federația Română de Fotbal vor fi prezentate Comitetului Executiv și supuse aprobării acestuia, este anunțul FRF printr-un comunicat de presă.

Dan Petrescu este aproape de a prelua echipa națională. Tehnicianul lui CFR s-a înțeles cu Federația însă aceștia din urmă au dificilă misiune de a negocia cu CFR desfacerea contractului.

Dacă FRF și CFR se vor înțelege, Petrescu va fi anunțat mâine că noul selecționer al naționalei.

............................................................

Federația Română de Fotbal îi mulțumește domnului Daum pentru colaborarea din ultimele 15 luni. Experiența domniei sale în managementul fotbalului profesionist a fost foarte valoroasă. La echipa națională au fost impuse standarde înalte în ceea ce privește metodologia pregătirii fizice, condițiile de pregătire, disciplina sportivă, nutriția, recuperarea medicală, pregătirea mentală, integritatea, comunicarea. Toate aceste elemente sunt absolut necesare pentru obținerea marilor performanțe în fotbal. Din păcate, nu au fost suficiente pentru a aduce suporterilor români bucuria calificării la Campionatul Mondial din Rusia.

Federația Română de Fotbal îi dorește succes domnului Daum în activitatea sa viitoare!




Mai multe articole despre:
fotbal selecţioner Christoph Daum