MENIU

Edi Iordănescu a demisionat de la ȚSKA Sofia

Tehnicianul român Edi Iordănescu şi-a dat demisia de la conducerea echipei bulgare de fotbal ȚSKA Sofia, după remiza de pe teren propriu cu FK Vereia, 1-1.

''Într-o reuniune de urgență a conducerii clubului ȚSKA am încercat să-l convingem pe Edward Iordănescu să își continue munca la Bulgarska Armia (echipa armatei,. n. red.). Totuși, dl. Iordănescu nu a fost de acord. Până la finalul anului Stamen Belcev va fi antrenor interimar. Conducerea clubului ȚSKA îi mulțumește d-lui Iordănescu și îi urează succes în carieră'', se arată în comunicatul clubului bulgar, citat de Agepres.

ȚSKA a remizat cu FK Vereia, duminică, pe teren propriu, în etapa a 15-a a ligii bulgare. Gazdele au deschis scorul prin Petrus Boumal (8), oaspeții egalând după pauză, prin Momcil Țvetanov (65).

În clasament, pe primul loc se află Ludogoreț Razgrad, cu 40 puncte, urmată de Levski Sofia, 34 puncte, Cerno More Varna, 27 puncte, ȚSKA Sofia, 25 puncte, FC Dunav Ruse, 25 puncte, etc. FK Vereia se află pe locul 7, cu 19 puncte.

Edi Iordănescu o preluase pe ȚSKA în luna august și avea contract până în iunie 2018.

Mai multe articole despre:
fotbal demisie antrenor ŢSKA Sofia Edi Iordănescu