MENIU

Diana Bulimar și Andrei Muntean, pe podium la Cupa Mondială de la Doha

Sportiva română Diana Bulimar s-a clasat a doua în finala de la paralele, iar Andrei Muntean a terminat pe trei la inele, joi, la Cupa Mondială Challenge la gimnastică artistică de la Doha (Qatar).

Bulimar, care a revenit în competiție la Doha după o pauză de nouă luni, din cauza unor probleme medicale, a obținut 13,600 în finala de la paralele, fiind devansată de franțuzoaica Youna Dufournet, 15,650 p, a treia a fost elvețianca Jessica Diacci, cu 13,250 p, iar pe patru s-a clasat Laura Jurca, 13,175. În calificări, Jurca obținuse cea mai bună notă, 13,150, iar Bulimar fusese a patra (12,550).

La inele, Andrei Muntean a ocupat locul al treilea, cu 15,325 puncte, fiind devansat de brazilianul Arthur Zanetti, 15,725, și de armeanul Artur Tovmasian, 15,425 p. În calificări, Muntean fusese tot al treilea, cu 15,300 puncte, devansat de brazilianul Arthur Zanetti, 15,750 p, și de armeanul Vahagn Davtian, 15,450 p.

În celelalte finale disputate joi, americanul Jacob Dalton s-a impus la sol, cu 15,475 puncte, armeanul Harutium Merdinian a câștigat la cal cu mânere (14,775 p), iar elvețianca Giulia Steingruber a învins la sărituri (14,575).

În finalele de vineri, la bârnă (16,35, ora României) vor evolua Bulimar și Jurca, la sol (17,45) va fi prezentă Laura Jurca. Andrei Muntean și Marius Berbecar vor concura la sărituri (16,00) și la paralele (17,15), iar Vlad Cotuna și Cristian Bățagă la bară (18,25).

Sursa: Agerpres

Mai multe articole despre:
Doha Diana Bulimar andrei muntean