MENIU

Dănciulescu, prima reacţie după ce şi-a dat demisia de la Dinamo

Ionel Dănciulescu şi-a anunţat, oficial, demisia de la Dinamo! Directorul general al "câinilor" a detaliat motivele pentru care a părăsit trupa din Ştefan cel Mare.

Vestea plecării lui Dănciulescu de la clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare a venit chiar înaintea meciului Poli Iași - Dinamo, de vineri seară.

"Sunt lucruri care s-au acumulat în timp. E o decizie foarte grea, sincer vă spun, e o decizie pe care trebuia să o iau de mai mult timp, dar am rămas pentru suporteri, jucători, antrenor, dar e momentul să fac un pas în spate. Spun la revedere lui Dinamo, dar nu spun adio. Sper ca vreodată să mă pot regăsi în ceea ce simt și ceea ce vreau eu să fac.

Decizia mea nu se bazează pe latura financiară. Cine mă cunoaște, știe ce vorbesc. E vorba de respect și recunoștință. Lumea știe ce vorbesc, nu plec datorită unei anumite persoane sau unei situații acumulate acum. E o decizie pe care aș fi vrut să o iau mai demult, dar așa a fost să fie. O spun cu durere în suflet că îmi e greu. Voi rămâne câine până la moarte și voi susține această echipă. Sunt mândru că am purtat acest tricou și mândru că am făcut parte din conducerea acestui club”, a spus Dănciulescu pentru Digisport.

Mai multe articole despre:
Dănciulescu prima reactie