MENIU

CSM Oradea, învinsă categoric de Le Mans Sarthe în Liga Campionilor la baschet masculin

Formaţia CSM CSU Oradea a pierdut categoric meciul cu echipa  franceză Le Mans Sarthe cu scorul de 79-60 (21-19, 20-12, 10-17, 28-12), miercuri seara, în Arena Antonio Alexe, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la baschet masculin.

Campioana României a pierdut un meci foarte important și și-a micșorat șansele de calificare în faza superioară a competiției, anunţă Agepres.

Orădenii au avut 11-7 și 13-9 în primul sfert, însă francezii au terminat în avantaj, 21-19. Oaspeții și-au consolidat avansul și la jumătatea confruntării conduceau cu 41-31. Echipa antrenată de Cristian Achim a reușit să revină în joc după ce și-a adjudecat sfertul al treilea cu 17-10 și cu zece minute înainte de final se afla la doar trei puncte de echipa din Hexagon, 48-51. Le Mans Sarthe a controlat categoric ultimul sfert (28-12) și a câștigat fără emoții.

Meciul a marcat și revenirea lui Andrei Mandache, după o accidentare care l-a ținut departe de teren în finalul anului trecut.

La CSM Oradea au jucat Branko Mirkovic 13 puncte, 1 recuperare, 6 pase decisive, Martin Zeno 10 p, 2 rec, 1 pd, Andrei Mandache 1 rec, Cătălin Petrișor, Uros Lucic 9 p, 5 rec, Titus Nicoară 2 p, 2 rec, 1 pd, Sean Denison 18 p, 13 rec, 3 pd, Bogdan Țîbîrnă, Muhamed Pasalic 8 p, 1 rec, 4 pd, Bobe Nicolescu.

Pentru echipa oaspete au evoluat Giordan Watson (ex-Energia Târgu Jiu) 12 p, 8 pd, Lahaou Konate 13 p, 4 rec, 3 pd, Wilfried Yeguete 3 p, 5 rec, 1 pd, Petr Cornelie 11 p, 9 rec, 2 pd, Mouphtaou Yarou 12 p, 5 rec, Mickael Gelabale 6 p, 6 rec, 1 pd, Pape-Philippe Amagou 5 p, 2 rec, 4 pd, Olivier Hanlan 5 p, 3 rec, 1 pd, Ryan Pearson 12 p, 3 rec, 1 pd.

În alte meciuri, Pinar Karșiyaka (Turcia) a dispus de Avtodor Saratov (Rusia) cu 78-65, iar Maccabi Rand Media Rishon Lezion (Israel) s-a impus clar în fața italienilor de la Umana Reyer Venezia cu 79-61.

În clasament, pe primul loc se află Le Mans Sarthe, cu 19 puncte, urmată de Pinar Karșiyaka, 18 puncte, Umana Reyer Venezia, 18 p, Kataja Basket(Finlanda), 17 puncte, Maccabi, 16 p, CSM CSU Oradea, 16 p, Avtodor Saratov, 15 p, Himik Iujnîi (Ucraina), 13 p.

Orădenii vor juca meciul următor pe 10 ianuarie, în deplasare, cu Himik Iujnîi.