MENIU

Ciprian Tătăruşanu s-a accidentat. Cine îi va lua locul la Naţională

Cristian Bălgrădean, portarul echipei Concordia Chiajna, a fost convocat la naționala României pentru meciul cu Muntenegru, de duminică, după accidentarea suferită de Ciprian Tătărușanu, informează site-ul Federației Române de Fotbal.

Bălgrădean va intra de luni (astăzi) în cantonament alături de tricolorii care pregătesc meciul cu Muntenegru, primul din preliminariile Cupei Mondiale 2018, scrie Agerpres.ro. 

Selecționerul Christoph Daum l-a convocat pe Bălgrădean după accidentarea suferită de Tătărușanu în meciul Fiorentina — Chievo (1-0), în a doua etapă din Serie A. Goalkeeperul român al echipei "viola" a suferit un traumatism cranian. El a fost înlocuit de Luca Lezzerini în minutul 40 al partidei.

Bălgrădean are o singură selecție în echipa națională a României, în 2011, la un meci amical cu Grecia, câștigat cu scorul de 3-1.