MENIU

Ce a făcut preşedintele Franţei, Francois Hollande, după ce "cocoşii" au ratat titlul european

<p>Francois Hollande</p>

Componenții naționalei Franței au luat luni masa cu președintele Francois Hollande, la Palatul Elysee, a doua zi după ce "Les Bleus" au fost învinși de formația Portugaliei în finala EURO 2016, relatează France Football.

Francois Hollande i-a salutat pe rând pe cei 23 de jucători, îmbrăcați în costume bleu și cu cămăși albe, precedați pe cheiul palatului de selecționerul Didier Deschamps și de președintele Federației franceze de fotbal, Noel Le Graet.

Doar fundașul Laurent Koscielny și-a permis să-l sărute pe șeful statului. Cei doi sunt legați de Tulle, orașul de unde este originar jucătorul și al cărui primar a fost Francois Hollande, conform Agerpres.

Jucătorii au fost relaxați când au ajuns în fața palatului prezidențial, unde sute de fani i-au așteptat în spatele barierelor de securitate.

"Noi doream să aducem acest moment de glorie poporului francez, e trist, dar trebuie să relativizăm înfrângerea", a spus fundașul Sevillei, Adil Rami, în fața microfoanelor și camerelor de televiziune. La sfârșitul dimineții, Rami a fost singurul jucător al naționalei care a ieșit pentru a se întâlni cu suporterii adunați în fața hotelului, ca să schimbe câteva vorbe cu ei și să pozeze pentru selfie-uri.

Mai multe articole despre:
François Hollande