MENIU

Cătălin Munteanu şi Denis Şerban au fost audiaţi de DNA

Fotbal intern

După preşedinţi de cluburi, impresari şi oficiali din fotbal, audierile DNA în dosarul transferurilor internaţionale au continuat şi cu fotbalişti.

Procurorii anticorupţie i-au audiat astăzi pe Cătălin Munteanu de la Dinamo Bucureşti şi pe fostul fotbalist al Stelei, Denis Şerban, ca martori, în dosarul transferurilor.

Cei doi nu au făcut declaraţii în legătură cu audierile de astăzi.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost şi el audiat marţi de procurorii DNA în dosarul în care aceştia anchetează modul în care au fost efectuate mai multe transferuri din fotbalul românesc.

Audierea lui Mircea Sandu a durat o oră, iar la final acesta a declarat că din punctul său de vedere transferurile s-au efectuat în mod corect până acum. În calitate de martori în acest dosar au mai fost audiaţi până în prezent fostul internaţional Cristi Dulca şi Marcel Lăzăreanu, fost preşedinte al Universităţii Cluj. Săptămâna aceasta sunt aşteptaţi să dea declaraţii în faţa procurorilor şi câţiva fotbalişti din Liga I ale căror transferuri sunt în vizorul anchetatorilor.
Mai multe articole despre:
DNA fotbal audiere anchetă